Testimoniale
Irina ne-a sprijinit într-o perioadă foarte dificilă din viețile noastre. Decesul prematur al soțului a declanșat în copiii mei anxietate, episoade de depresie la un copil și de furie la celălalt, toate având un impact negativ asupra vieții de la școală și de acasă. Simțeam că nu mai reușesc să comunic cu ei, indiferent de ce metode încercam și câte cărți citeam.
Copiii nici nu erau deschiși spre terapie la început, dar Irina a reușit să le câștige nu numai încrederea ci și prietenia prin personalitatea ei calmă, blândă și înțelegătoare. Pe parcursul a câtorva luni am început să observ cum copiii abia așteptau sesiunile de terapie, cum zâmbeau satisfăcuți după ședințe și cum comportamentul lor s-a transformat gradual. Și-au redobândit bucuria de a trăi, energia pentru învățare și activități în general, dar mai mult decât atât, au căpătat un nivel de inteligență emoțională și stimă de sine pe care mulți adulți l-ar invidia (inclusiv eu).
O recomand pe Irina din tot sufletul, ca terapeut, ca prieten, ca om.
Monica E.
Cu aproximativ 8 luni în urmă, am început terapia cu doamna Irina pentru a înțelege și aborda stările de anxietate și pentru a îmi îmbunătăți calitatea vieții în general. De-a lungul acestor luni, am simțit o evoluție remarcabilă, pozitivă, în modul în care mă simt și în relaționarea cu ceilalți. Cu ajutorul doamnei Irina, am descoperit terapia adleriană, astfel că am început să înțeleg cum tiparele din copilărie îmi influențează concepțiile și relațiile mele cu ceilalți. Mulțumită, doamnei Irina am putut beneficia de diverse practici terapeutice adaptate nevoilor mele individuale.
În fiecare sesiune de terapie, doamna Irina a fost amabilă, empatică și răbdătoare. M-am simțit cu adevărat ascultată și înțeleasă, si m-am simțit încurajată să vorbesc deschis despre situații pe care nu le-am împărtășit cu nimeni altcineva și care m-au ajutat să înțeleg multe aspecte ale vieții mele și să găsesc modalități să abordez stările și relațiile cu ceilalți.
În plus, doamna Irina mi-a oferit recomandări utile pentru cărți și materiale care au completat perfect procesul terapeutic.
Recomand cu toată încrederea pe doamna terapeut Irina Mincă tuturor celor care doresc să înceapă o terapie autentică, care vor să obțină îmbunătățiri semnificative în viața de zi cu zi sau să facă față unor stări pe care nu le înțeleg.
Ana B.
Uneori, a fii părinte nu este deloc ușor! Este mai degrabă o călătorie cu peripeții. Irina, un om cald, plin de compasiune și umor a reușit să-mi ușureze sarcina de a fii părinte oferindu-mi sfaturi și moduri terapeutice de a îmi îmbunătăți relația cu familia mea. Modul ei de a face ședințe de parenting este ușor, plăcut și empatic. Îmi oferă mereu sprijin intelectual, moral și psihologic în situațiile actuale. .
O recomand pe Irina din tot sufletul, ca terapeut, ca prieten, ca om.
Iulia E.
M-am confruntat cu multe probleme de-a lungul adolescenței. Insa, recunosc, nu ma asteptam ca anxietatea sa fie una dintre ele. Dupa cele mai groaznice 3 luni din viata mea, in care anxietatea a lasat semne vizibile, am hotarat sa apelez la un profesionist. Astfel, am intalnit-o pe doamna Irina. Intr-un moment in care ma simteam total deznadajduita, singura, neajutorata, doamna Irina mi-a aratat ca nu suntem niciodata singuri in suferinta noastra. Mereu exista ajutor, mereu exista speranta. M-a ajutat sa imi inteleg emotiile, sa le gestionez si mai ales sa le accept. Mi-a fost alaturi in momente grele, mi-a oferit sfaturi si mi-a aratat compasiune si intelegere in momentele in care aveam cea mai mare nevoie. M-a ajutat sa ma simt vazuta, auzita, si importanta. In doar cateva luni, am trecut de la o stare de deznadejde la una plina de speranță, iar progresul vizibil mi-a oferit incredere. Sunt recunoscatoare pentru sprijinul si ajutorul oferit de doamna Irina si recomand ajutorul sau!
Anca I.
Cu un nod în gât și 20 de scenarii catastrofale în minte, am intrat prima oară în cabinetul Irinei. Mă gândeam că o să spun ceva greșit. Că o să tacă. Că o să mă judece. Că... o să mă evapor. Spoiler: n-a fost așa. Irina m-a întâmpinat cu o liniște pe care nu o mai simțisem de mult. O liniște care nu te apasă, ci te ține. În primele ședințe, anxietatea mea era ca o aplicație care rula constant în fundal: "Ai spus ceva nepotrivit.", "O să te respingă.", "Nu o să faci față." Cu timpul, Irina m-a ajutat să o închid. Sau, mai corect, să învăț să-i pun pauză. Am înțeles de unde venea teama, de ce mă consumam atât pentru fiecare mesaj trimis sau întâlnire amânată. Nu m-a reparat (nu eram stricată), dar m-a învățat să fiu blândă cu mine, să privesc anxietatea ca pe o parte din mine care vrea doar siguranță. Irina nu îți dă rețete magice. Îți dă ceva mai rar: spațiu. Claritate. O oglindă sinceră și caldă. Și încrederea că poți face față. Dacă te trezești dimineața cu inima bătând ca la un maraton, dacă te frămânți pentru orice, o recomand pe Irina cu toată încrederea.
Ingrid M.
Am întâlnit-o pe Irina într-un moment în care eu și soțul meu nu mai găseam calea de mijloc. La terapia de cuplu am descoperit un spațiu confortabil în care ne simțeam în siguranță iar în acest cadru am simțit căldura sufletească a Irinei care ne-a ascultat cu grijă fiecare durere nespusă și ne-a ajutat să creăm un spațiu în relația noastră de cuplu unde am reușit să îmbunătățim comunicarea și să înțelegem nevoile partenerului.
Prin ședințele de terapie am învățam să funcționăm ca o echipă și sa ne exprimăm emoțiile într-un mod sănătos.
Considerăm esențială legătura care se formează cu terapeutul iar în cazul nostru legătura pe care am format-o cu Irina ne-a adus mai aproape de sinele nostru.
O recomandăm cu drag pe Irina tuturor acelora care caută înțelegere și armonie în relația de cuplu.
Isabela C. și Dan C.
Este cu adevărat uimitor cum o persoană specială poate transforma viețile altora într-un mod atât de profund și cu o generozitate inimaginabilă. În căutarea unui ajutor pentru anxietatea persistentă a fetiței mele, am avut privilegiul de a întâlni-o pe Irina, un suflet cald și empatic, care a oferit lumină și speranță în întunericul emoțional prin care trecea copilul meu. Astăzi, îmi exprim sinceritatea și admirația în această recenzie pentru miraculoasa transformare pe care Irina a adus-o vieții noastre.
De îndată ce am intrat în contact cu Irina, am simțit o energie reconfortantă și o conexiune imediată. Prin abordarea sa blândă și înțeleaptă, ea a reușit să câștige încrederea fetiței mele într-un mod incredibil de rapid. Cu răbdare și dedicare, Irina a învățat să înțeleagă cauzele profunde ale anxietății ei și a abordat fiecare emoție cu o compasiune necondiționată.
Unul dintre aspectele remarcabile ale stilului de terapie ale Irinei a fost abilitatea ei de a combina diferite tehnici și metode terapeutice pentru a se adapta nevoilor specifice ale fetiței mele. Fie că era vorba despre terapie prin jocuri, art-terapie sau tehnici de relaxare, fiecare ședință era personalizată și adaptată stării de spirit a copilului meu. Astfel, aceasta a reușit să creeze un mediu sigur și prietenos în care fetița mea a putut să exploreze în siguranță și să-și exprime sentimentele fără teamă de a fi judecată.
Pe măsură ce timpul a trecut, am observat cu bucurie o transformare uluitoare a fetiței mele. Ea a început să-și recâștige încrederea în sine și să facă față provocărilor vieții cu o abordare mai pozitivă. Anxietatea ei a început să se estompeze, iar ea a devenit mai deschisă și mai entuziasmată în privința viitorului. Într-un cuvânt, ea a înflorit sub îndrumarea blândă și înțeleaptă a Irinei.
O recomand cu căldură pe Irina tuturor celor care caută un ajutor real pentru problemele emoționale. Irina este mult mai mult decât un terapeut, ea este un adevărat ghid spiritual și un prieten în momentele dificile ale vieții. Mă simt profund recunoscătoare pentru că am avut șansa să o întâlnesc și să împărtășesc drumul vindecării al fetiței mele alături de ea.
Gabriela B.
După 12 ședințe pot spune ca terapia cu Irina m-a ajutat enorm în relația cu partenera mea. Ne-a adus claritate, ne-a ajutat să ne organizăm, astfel încât să petrecem mai mult timp împreună și comunicarea între noi s-a îmbunătățit. O recomand cu încredere pentru profesionalismul de care dă dovadă!
Daniel B.
Când am ajuns pentru prima dată la Irina, mă simțeam complet pierdut emoțional. Eram prins într-o relație complicată cu o persoană apropiată, în care îmi doream conexiune, dar primeam distanță și confuzie. Reacționam impulsiv, anxios, și nu mai știam cum să-mi regăsesc echilibrul. Lucrând cu Irina, am reușit să înțeleg mult mai clar cum funcționează stilurile de atașament, cum propriile mele frici influențau relațiile și, mai ales, cum să mă raportez la ceilalți fără să mă pierd pe mine. Irina a fost mai mult decât un ghid — a fost o prezență calmă, caldă și profund atentă, care m-a ajutat să mă simt în siguranță să vorbesc despre lucruri pe care nu le-am spus niciodată nimănui. Acum pot să gestionez mult mai bine anxietatea din relații, să pun limite sănătoase și să fac alegeri dintr-un loc de claritate, nu din frică. Și pentru asta îi sunt recunoscător.
Marius N.
Am intrat în legătură cu Irina printr-o recomandare din partea unei doamne psiholog cu o vastă experiență. Ce pot spune despre Irina este ca o găsesc ca fiind o persoană caldă, amabilă, prietenoasă. Am simți ca este atât un psihoterapeut desăvârșit cât și o bună prietenă. Procesul terapeutic cu ea m-a ajutat sa capăt mai multa încredere în mine pentru ca am simțit in ea mereu un sprijin și o colaborare armonioasă indiferent de aspectele discutate în cadrul sesiunilor de consiliere. A fost mereu întru totul cu adevărat prezentă, am simțit că mă înțelege, că are empatie și multă istețime cu privire la subiectele abordate în cadrul terapiei. Mi-a arătat alte perspective, m-a făcut să conștientizez și alte lucruri decât cele gândite de mine iar asta m-a ajutat foarte mult să evoluez. Sprijinul acordat a constat inclusiv în teste, exerciții, recomandări si evaluări trimise prin corespondența electronică cu un feedback constructiv. Motivul pentru care am decis să întrerup psihoterapia a fost unul independent de Irina. Consider că am căpătat suficiente resurse din ședințele de terapie și că sunt acum capabilă să merg mai departe în dezvoltarea personală în mod individual. Acest lucru din urmă poate fi considerat și dovada a faptului că Irina a făcut o treabă bună cu mine insuflându-mi încrederea de care am nevoie pentru a-mi continua drumul.
Alexandra C.
Fiul meu a trecut printr-o perioadă mai dificilă, mai ales din cauza problemelor care vin odată cu perioada adolescenței, iar eu nu am știut cum să gestionez întreaga situație. Așa că am căutat îndrumare și suport de la specialiști. Atunci a fost momentul în care am cunoscut-o pe domnișoara psiholog IRINA MINCĂ, o persoană minunată, un om cald și plăcut, o adevărată profesionistă care a reușit sa îi câștige încrederea nu doar a mea, dar și a băiatului. Acesta vine cu drag la ședințele de psihoterapie și atât eu, cât și oamenii din jurul nostru au observat evoluția, în ceea ce privește comportamentul, dar și încrederea pe care a căpătat o băiatul meu în el. O recomand și o voi recomanda pe domnișoara IRINA MINCĂ tuturor cunoscuților, deoarece este o profesionistă în adevăratul sens al cuvântului. Cu stima și respect,
Victorița B.
Am ajuns la psiholog Irina Mincă într-o perioadă destul de haotică din viața mea în care abia ce mă mutasem înapoi în București și în care atacurile de panică și anxietatea ajunseseră să îmi controleze viața. După ce m-am luptat mult cu frica de a face o schimbare și de a începe terapia cu cineva nou, am ajuns să iau cea mai bună decizie pe care o puteam lua pentru mine. Așa am dat de Irina Mincă, o persoana caldă, care în decursul a câtorva luni m-a făcut să simt fericirea și siguranța din nou. M-a ajutat să mă pot bucura din nou de viață, să sărbătoresc lucrurile simple și m-a învățat cum să îmi gestionez gândurile, care, în ultima perioadă, îmi deveniseră niște inamici. Le-am recomandat și prietenilor și recomand oricui pe Irina, care într-o singură oră pe săptămână te face să te simți că nu ești singur și ca orice grijă ai avea, până la urmă, îi poți găsi o rezolvare
Andreea C.
Într-un moment de cumpănă din viața fiicei mele, credeam că cel mai bun psiholog pentru ea sunt eu, mama, cea care o și cunoaște foarte bine. Dar, NU, chiar m-am înșelat... Traversam o perioadă de anxietate cu anumite temeri și multe fricii pe care nici eu, nici altcineva nu puteam să le stăpânim. La recomandarea unei prietene, am intrat în legătură cu Irina Mincă un om foarte special, cu o capacitate maximă de cunoaștere, empatie și răbdare, un om care încet, dar sigur, a reușit să schimbe anumite frici în sentimente normale, a reușit să descopere în fiica mea calități pe care "Eu" nu le cunoșteam. Recomand cu mare drag tuturor părinților pe dna. Irina Lucia Mincă.
Georgeta D.
Pentru mine, sesiunile cu Irina au fost mai mult decat simple discutii — au fost momente de claritate si revelatie, momente in care am reusit sa imi pun ordine in ganduri si sa ma inteleg mai bine pe mine. Irina este calda, empatica si foarte bine pregatita. De fiecare data cand veneam la terapie cu sufletul incarcat, cu emotii pe care nu stiam cum sa le gestionez, am simtit ca ma sprijina fara sa ma judece, ca imi ofera un spatiu sigur unde pot sa fiu eu, cu toate vulnerabilitatile mele. Irina m-a ajutat enorm in procesul doliului, intr-o perioada in care durerea si confuzia pareau ca nu se mai termina. Am invatat alaturi de ea ca vindecarea nu are un calendar fix si ca este in regula sa respir si sa simt tot ce vine, fara presiunea de a merge mai repede decat pot. Un alt lucru esential la care am lucrat a fost frica de esec — am realizat ca, de fapt, aceasta teama era cea care ma tinea blocat, care ma oprea sa incerc ideile mele si sa fac pasii pe care ii visam de mult timp. Cu ajutorul Irinei am inteles ca esecul nu este un verdict final, ci o etapa fireasca a procesului de crestere, si ca doar trecand prin el pot sa ma eliberez si sa evoluez. In plus, am lucrat mult pe partea de comunicare: cum sa exprim ce simt, cum sa pun limite sanatoase si cum sa ascult mai bine, atat pe ceilalti, cat si pe mine. Si, poate cel mai valoros lucru, am invatat empatia — nu doar fata de ceilalti, ci si fata de mine, lucru pe care il neglijam complet. O recomand cu toata caldura pe Irina oricui simte ca are nevoie de sprijin, ghidare sau pur si simplu un spatiu sigur in care sa se regaseasca. Irina este genul de profesionist si om care te insoteste autentic si fara judecata, iar asta face toata diferenta.
Andrei B.
Întâlnirea cu Irina a fost un punct de cotitură în viața mea. De la prima ședință, am simțit o conexiune autentică și un sentiment profund de înțelegere. Empatia sa se simte nu doar în cuvinte, ci în întreaga sa prezență. M-a ajutat să navighez prin cele mai dificile momente, oferindu-mi spațiul sigur de care aveam nevoie pentru a mă deschide și a mă vindeca. Irina nu doar ascultă, ci vede și simte cu adevărat. Recomand cu încredere serviciile sale oricui caută un sprijin sincer și un ghid de încredere în călătoria spre o stare de bine.
Corina R.
