Email: irinaluciaminca@gmail.com
Tel: 0770.304.477
WhatsApp
logologo
  • Acasă
  • Despre mine
  • Servicii
    • Psihoterapie Individuală
    • Psihoterapie de Cuplu
    • Psihoterapie de Familie
    • Psihoterapie Online
    • Grupuri de terapie
    • Psihologie clinică – Teste și Avize Psihologice
  • Testimoniale
  • Blog
  • Contact

Programează-te

  • Home
    • Home I
    • Home II
  • About
    • About us
    • About me
  • Shop
  • Pages
    • Counselling
    • Appointment
    • Frequently Asked Questions
    • Team
    • Shortcodes
    • Coming soon
    • Typography
    • Gallery
    • Our Team
  • News
    • Fullwidth
    • With Left Sidebar
    • With Right Sidebar
    • Masonry
      • Masonry Fullwidth
      • Masonry With Right Sidebar
      • Masonry Without Sidebar
    • Blog Single Post
      • Fullwidth
      • With Left Sidebar
      • With Right Sidebar
  • Services
  • Contacts
 
logologo
  • Acasă
  • Despre mine
  • Servicii
    • Psihoterapie Individuală
    • Psihoterapie de Cuplu
    • Psihoterapie de Familie
    • Psihoterapie Online
    • Grupuri de terapie
    • Psihologie clinică – Teste și Avize Psihologice
  • Testimoniale
  • Blog
  • Contact
featured_image

Dependența de jocuri de noroc: de ce e necesar să soliciți ajutorul unui psiholog

19 august 2025 de Irina Mincă Utile 0 comments
Distribuie prietenilor:

Dependența de jocuri de noroc (ludomania) este o tulburare de comportament în care persoana simte o nevoie compulsivă de a juca, chiar dacă știe că acest lucru îi provoacă pierderi financiare, probleme în familie, la locul de muncă sau în viața socială.

Acest tip de adicție este la fel de puternică precum alte dependențe: alcool, droguri sau nicotină. Neurobiologic, mecanismul e similar: jocul declanșează o eliberare puternică de dopamină în creier, în special în sistemul de recompensă. În timp, creierul devine obișnuit cu niveluri ridicate de stimulare și începe să „cerșească” acea senzație, chiar dacă nu mai aduce plăcere reală.

Diferența majoră e că, la jocuri de noroc, „substanța” nu e fizică, ci emoțională și comportamentală — ceea ce poate face recuperarea mai dificilă, pentru că tentația e omniprezentă (online, reclame, cazinouri, pariuri sportive) și nu există efecte fizice imediate precum sevrajul clasic. OMS (Organizația Mondială a Sănătății) și DSM-5 (manualul de diagnostic psihiatric) clasifică jocul patologic în aceeași categorie cu dependențele de substanțe, tocmai din cauza severității și efectelor asemănătoare.

Dependența de jocuri de noroc: cum recunoaștem o persoană care se confruntă cu această adicție

La început, majoritatea oamenilor joacă pentru bani sau pentru distracție, dar în dependență motivația se schimbă. Creierul se obișnuiește cu „valul” de adrenalină și dopamină pe care îl dă incertitudinea și riscul. Câștigul devine doar un pretext, iar adevărata atracție e starea emoțională intensă din timpul jocului.

Principalele semne de comportament: Petrece tot mai mult timp jucând sau gândindu-se la jocuri; se izolează de familie și prieteni; minte în legătură cu timpul și banii cheltuiți; devine agitat, iritabil sau chiar furios când nu poate juca.

Te invităm să citești mai multe despre terapia individuala și cum te poate ajuta ea în controlul adicțiilor.

Semne sociale și profesionale: Lipsă de concentrare la muncă sau la școală; absențe frecvente și scăderea performanței; evitarea evenimentelor sociale pentru a avea timp să joace; conflicte în familie legate de bani sau timp; se imprumuta tot mai frecvent la familie, prieteni sau chiar la banca.

Semne emoționale: Schimbări bruște de dispoziție: euforie la câștig, deprimare profundă la pierdere; iși justifică jocul prin fraze precum „o să recuperez data viitoare” sau „mai dau o șansă norocului”; crește anxietatea și lipsa de somn din cauza gândului la joc; se simte vinovat, dar nu reușește să se oprească.

De ce stigmatizarea unei persoane cu această adicție nu ajută

Uneori, cei din jur pot judeca foarte rapid o astfel de persoană, însă adevărul este că stigmatizarea celui care se confruntă cu dependența de jocuri de noroc este foarte nocivă și contraproductivă din mai multe motive.

În primul rând, persoana se va simți vinovată, rușinată, ceea ce o va face să se închidă în sine și să evite solicitarea ajutorului. Apoi, stigmatul agravează suferința mentală, alimentând cercul vicios al dependenței. Dacă persoana simte că va fi judecată, e mai puțin dispusă să recunoască problema și să facă pași spre schimbare.

Cum ar trebui să o ajutăm:

  • Fii empatic și non-judicativ – Ascultă fără să critici, arată că îți pasă de binele ei, nu doar de greșelile făcute.
  • Oferă sprijin și încurajare – Încurajează-o să vorbească despre ce simte, fără teamă de condamnare.
  • Informarea corectă – Explică-i că dependența este o boală, nu o lipsă de voință sau moralitate.
  • Sugerează ajutor profesionist – Spune-i că există psihologi specializați în astfel de probleme, care pot ajuta să înțeleagă mecanismele și să găsească strategii eficiente pentru control.
  • Oferă-te să o însoțești – Uneori, simpla prezență la prima ședință poate reduce anxietatea de a face pasul spre terapie.

Cum poate ajuta un psiholog o persoană dependentă de jocuri de noroc

Un psiholog nu va spune „să te oprești”, ci va ajuta persoana in cauza să înțeleagă de ce joacă, cum să-și controleze impulsurile și cum să-și refacă viața, pas cu pas.

Primul pas este ca o persoană dependentă de jocuri de noroc să conștientizeze că dorește ajutor și să fie sprijinită în acest demers.

Psihologul sau psihoterapeutul ajută persoana să recunoască și să schimbe gândurile iraționale și credințele false legate de joc (ex: „dacă joc mai mult, o să câștig” sau „am noroc azi”). De asemenea, specialistul dezvoltă strategii practice pentru gestionarea impulsurilor și controlul dorinței de a juca. De un real sprijin sunt si tehnicile de relaxare și reducerea anxietății care pot declanșa jocul compulsiv.

Totodată, psihologul sprijină persoana să-și găsească hobby-uri, interese și relații sociale care să umple golul lăsat de joc; ajută la stabilirea unor rutine sănătoase și a unor obiective personale și profesionale.

Dependența de jocuri de noroc în România și autoexcluderea

În România, doar din raportările oficiale, numărul celor care sunt dependenți de jocuri de noroc este de circa 100.000 de persoane. Cu toate acestea, numărul real ar putea fi de cel puțin 2-3 ori mai mare, având în vedere că cei care au jucat la jocuri de noroc – cel puțin o dată în viață – se ridică la 2,5 milioane de persoane.

Această industrie aduce la bugetul de stat aproximativ 1,7 miliarde de euro pe an și mult mai mulți bani la proprietarii acestor companii. În acest context, interesul real de a diminua acest tip de dependență în rândul oamenilor pare să fie cât se poate de redus.

O persoană care simte că este dependentă și dorește să nu mai fie primită în săli de jocuri de noroc poate, conform art. 15¹ din OUG nr. 77/2009, să solicite autoexcluderea, adică întreruperea accesului tău la jocurile de noroc, pentru protejarea propriei tale sănătăți emoționale, financiare și sociale – inclusiv online prin acest formular. 

Prev
Next

Related Posts

Ce este frica de eșec și cum o depășești cu ajutorul unui psiholog
Ce este frica de eșec și cum o depășești cu ajutorul unui psiholog
20 aprilie 2026

Frica de eșec, cunoscută în psihologie și sub denumirea de atichiofobie, este o...

Citește articolul
Diferența dintre un psiholog și un psihoterapeut
Diferența dintre un psiholog și un psihoterapeut
14 martie 2023

Un psiholog și un psihoterapeut sunt profesioniști în domeniul sănătății mintale...

Citește articolul
Certuri în cuplu: de ce apar și cum să le gestionezi
Certuri în cuplu: de ce apar și cum să le gestionezi
27 februarie 2024

Chiar și cele mai solide relații se confruntă, la un moment dat, cu neînțelegeri...

Citește articolul
Infidelitatea emoțională. Atunci când trădarea nu este fizică, dar doare la fel
Infidelitatea emoțională. Atunci când trădarea nu este fizică, dar doare la fel
16 martie 2026

Infidelitatea este de obicei asociată cu relațiile fizice în afara cuplului....

Citește articolul

Leave a Comment! Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pentru mai multe informații mă poți contacta la:
Email: irinaluciaminca@gmail.com
Telefon: 0770.304.477

LINKURI UTILE

  • Terapie de cuplu preț
  • Despre mine
  • Terapie de Cuplu
  • Terapie de Familie
  • Terapie Individuală
  • Politică de confidențialitate

NOUTĂȚI

  • Vindecarea după despărțire: cum treci mai departe și cum te poate ajuta un psiholog
    Vindecarea după despărțire: cum treci mai departe și cum te poate ajuta un psiholog
    2 iulie 2026
  • Tulburarea bipolară: semne, cauze și sprijin psihologic
    Tulburarea bipolară: semne, cauze și sprijin psihologic
    21 iunie 2026

FACEBOOK

WhatsApp
Cu ce te pot ajuta?
Deschide WhatsApp