Mâncatul compulsiv: De ce psihologul are un rol esențial în limitarea acestei tulburări
Mâncatul compulsiv, cunoscut și sub numele de tulburare de alimentație excesivă (în engleză, Binge Eating Disorder – BED), este o tulburare de alimentație caracterizată prin episoade recurente de consum excesiv de alimente, însoțite de o senzație de pierdere a controlului asupra mâncatului.
Aceasta este una dintre cele mai frecvente tulburări de alimentație și poate avea consecințe negative atât asupra sănătății fizice, cât și asupra celei emoționale. Datele statistice arată că circa un sfert din persoanele cu tulburări de alimentație pot experimenta și gânduri sinucigașe.
Cum ne dăm seama că suferim de mâncatul compulsiv?
Putem să suferim de această tulburare indiferent de vârstă, gen sau statut social. Chiar dacă noi considerăm că avem acces la o mâncare mai bună calitativ, cu mai mulți nutrienți, supraalimentarea în exces rămâne o problemă pe care nu trebuie să o neglijăm.
Merită spus că în Europa există circa 20 de milioane de oameni care se confruntă cu tulburări alimentare, conform datelor Comisiei Europene.
Mâncatul compulsiv: Iată care sunt semnele
Consumul unei cantități mari de alimente într-o perioadă scurtă (de exemplu, două ore), mult mai mult decât ar consuma majoritatea oamenilor în aceeași situație. De multe ori, alimentele consumate sunt bogate în calorii, zahăr sau grăsimi.
Mâncatul compulsiv este adesea declanșat de emoții negative precum stresul, anxietatea, tristețea sau plictiseala.
Experimentarea unor stări de neputință, incapacitatea de a rezista instinctului de a mânca.
De asemenea, la persoanele care suferă de tulburări de alimentație apare și obiceiul de a mânca singuri, de a se ascunde de ceilalți.
Cauze ale mâncatului compulsiv
Există o gamă largă de factori care contribuie, într-o proporție diferită, la activarea unei tulburări de acest fel. În primul rând putem să vorbim de factori genetici, dar și de factori psihologici (trecem printr-o perioadă stresantă în viață; suntem înconjurați de o abundență de mâncare; avem dezamăgiri cu privire la dietele pe care le-am încercat și nu au funcționat pentru noi etc.).
Primul pas ar fi să luați legătura cu medicul de familie și chiar să solicitați analize de specialitate. În al doilea rând, un psiholog vă poate ajuta să conștientizați care sunt motivele emoționale care vă aduc în pragul mâncatului compulsiv.
Un psiholog poate juca un rol esențial în tratarea mâncatului compulsiv, oferind sprijin emoțional, instrumente practice și ghidare pentru a depăși această tulburare. Tratamentul implică de obicei o combinație de terapii psihologice adaptate nevoilor și circumstanțelor fiecărei persoane.
Ce beneficii îți aduce terapia cu un psiholog?
- Autocunoaștere mai profundă și înțelegerea propriilor emoții și comportamente.
- Dezvoltarea unor mecanisme sănătoase de coping, care înlocuiesc mâncatul compulsiv.
- Un sentiment de control și echilibru asupra vieții tale.
- Îmbunătățirea stimei de sine și a relației cu propriul corp.
- Posibilitatea de a avea o viață mai sănătoasă, fizic și emoțional.
Dacă te confrunți cu mâncatul compulsiv, este important să știi că nu ești singur și că există soluții. Psihologii pot oferi suportul de care ai nevoie pentru a face schimbări reale și durabile.
Citește articolul
Ce este anxietatea?
Anxietatea este ca o pisică adormită, mereu pe cale să se trezească brusc și să-și întindă ghearele asupra minții tale. Nu prea o poți controla când apare și cu ce intensitate. Îți crează o stare de neliniște profundă, cu efecte fizice deseori intense (emoții puternice, teamă, chiar și palpitații, greață, dureri de cap etc.). Îți poate sabota cu ușurință planurile și te poate destabiliza în activitățile obișnuite de zi cu zi.
O definiție riguroasă a anxietății se poate găsi ușor pe internet. Doar că în pofida simptomelor comune, anxietatea este simțită diferit de fiecare om în parte. Așadar, ce este anxietatea pentru tine nu va fi aceeași cu cea a unei alte persoane.
Exemple ale anxietății
Acum, să ne aducem aminte împreună asupra unor momente în care ai simțit anxietate. Gândește-te la prima zi de școală sau la un interviu de angajare. Inima începe să bată mai tare. Palmele devin transpirate. Ai impresia că ceva nu îți stă bine și că toată lumea se uită la tine în cel mai critic mod. Gândurile tale încep să se rostogolească unul peste celălalt.
Și ce să mai zicem de acele nopți nedormite în care te învârți în pat, iar mintea ta decide că este momentul perfect să facă o revizuire completă a tuturor greșelilor și temerilor tale? Lipsa somnului este și el un simptom des întâlnit la persoanele care suferă de anxietate.
Experiențele profesionale, de asemenea, sunt și ele o sursă de anxietate pentru mulți oameni. Fie că vorbim de relațiile dintre angajați, de interacțiunea cu șefii, de volumul de muncă, toate pot contribui la o stare de neliniște accentuată.
Ce este așadar anxietatea?
Anxietatea este o reacție naturală a corpului și a minții în fața situațiilor stresante sau îngrijorătoare. Este ca un semnal de alarmă intern care ne face să fim atenți și să reacționăm în situații dificile sau periculoase. Este normal să simți anxietate în anumite momente, cum ar fi înainte de un examen. Totuși, când anxietatea devine copleșitoare sau persistentă e nevoie să soliciți ajutor de specialitate.
Să nu uităm că tulburările de anxietate se regăsesc, mai frecvent în prezent decât oricând, și la copii și adolescenți, mai ales la școală sau/și în relațiile sociale. Puteți citi în acest articol mai multe detalii despre anxietatea școlară.
Există mai multe tipuri de anxietate. Iată cele mai frecvente:
Anxietate generalizată (TAG): Este caracterizată de îngrijorare și anxietate constantă în legătură cu diverse aspecte ale vieții, cum ar fi sănătatea, relațiile sau munca, fără un motiv aparent sau specific. Persoanele cu TAG pot fi mereu neliniștite și îngrijorate, chiar și în absența unei amenințări imediate.
Tulburarea de panică: Persoanele cu tulburare de panică experimentează atacuri de panică recurente și intense, caracterizate de simptome fizice cum ar fi palpitațiile inimii, dificultăți de respirație, transpirație excesivă și senzația de sufocare. Aceste atacuri pot apărea aparent fără niciun motiv și pot fi însoțite de frică intensă de pierdere a controlului sau de moarte.
Fobii specifice: Acestea sunt anxietăți intense legate de anumite obiecte, situații sau activități. De exemplu, fobia de înălțimi, fobia de spații înghesuite (claustrofobie) sau fobia de animale.
Tulburarea de anxietate socială: Se caracterizează prin anxietate excesivă și teamă în situațiile sociale sau de performanță. Persoanele cu această tulburare pot fi extrem de autoconștiente și îngrijorate de evaluarea celorlalți, ceea ce poate duce la evitarea interacțiunilor sociale sau la disconfort extrem în aceste situații.
Tulburarea de anxietate de separare: Frica excesivă de a fi separat de persoanele de atașament, frecvent întâlnită la copii. Simptomele includ neliniște excesivă la gândul despărțirii, coșmaruri legate de separare și refuzul de a dormi singur.
Tulburarea de stres posttraumatic (PTSD): Apare după expunerea la un eveniment traumatic și include simptome precum flashback-uri, coșmaruri, evitarea gândurilor sau a locurilor legate de trauma, și hiper-vigilență.
Tulburarea obsesiv-compulsivă (OCD): Caracterizată prin obsesii (gânduri, imagini sau impulsuri recurente și nedorite) și compulsii (comportamente repetitive sau acte mentale pe care individul se simte obligat să le efectueze). Obsesii comune includ frica de contaminare, iar compulsiile pot include spălatul excesiv pe mâini.
Fiecare dintre aceste tulburări de anxietate necesită abordări și strategii specifice pentru gestionare și tratament, care pot include terapie, medicație sau o combinație a acestora.
Cum se poate trata anxietatea?
Tratamentul anxietății poate varia în funcție de severitatea și tipul tulburării anxioase, precum și de preferințele individuale ale fiecărei persoane.
Terapie psihologică (consiliere sau terapie): Aceasta implică lucrul cu un terapeut pentru a identifica gândurile și comportamentele care contribuie la anxietate și pentru a învăța tehnici și strategii pentru a le gestiona mai bine.
Terapia adleriană poate fi eficientă în tratarea anxietății printr-o abordare holistică și orientată spre scop. Iată câteva moduri prin care terapia adleriană ajută în gestionarea anxietății:
1. Explorarea cauzelor profunde: Terapia adleriană se concentrează pe identificarea cauzelor fundamentale ale anxietății, care pot include sentimente de inferioritate, nesiguranță și conflicte din copilărie.
2. Dezvoltarea sentimentului de valoare personală: Terapia ajută pacienții să-și dezvolte un sentiment sănătos de valoare personală, reducând astfel nesiguranța și îndoiala de sine care pot alimenta anxietatea.
3. Promovarea stilului de viață sănătos: Adlerienii încurajează clienții să adopte un stil de viață echilibrat, să-și stabilească obiective clare și să găsească un sens și scop în viață, ceea ce poate diminua anxietatea.
4. Îmbunătățirea competențelor sociale: Dezvoltarea abilităților de comunicare, empatie și cooperare ajută la reducerea anxietății sociale și la crearea unor relații interpersonale mai sănătoase.
5. Învățarea strategiilor de coping: Terapia adleriană oferă tehnici și strategii practice pentru gestionarea stresului și anxietății, inclusiv tehnici de relaxare și reîncadrare cognitivă.
6. Reîncadrarea experiențelor din trecut: Discutarea și reinterpretarea experiențelor din copilărie și adolescență pot ajuta la vindecarea rănilor emoționale și la reducerea anxietății persistente.
7. Creșterea auto-conștientizării: Terapia încurajează introspecția și auto-reflecția, ajutând clienții să devină mai conștienți de gândurile și comportamentele lor, astfel încât să poată face schimbări pozitive.
8. Focalizarea pe comunitate și apartenență: Dezvoltarea unui sentiment de apartenență la comunitate și stabilirea unor relații de sprijin pot reduce anxietatea, oferind un sentiment de siguranță și susținere.
Prin aceste abordări, terapia adleriană poate ajută la reducerea anxietății și la promovarea unui echilibru emoțional mai bun și a unei vieți mai împlinite.
Exista de asemenea si terapia cognitiv-comportamentală (TCC) care se concentrează pe schimbarea modelelor de gândire și comportament care contribuie la anxietate, ajutând persoana să-și dezvolte abilități mai bune de gestionare a stresului.
Unele persoane găsesc beneficii în practici precum meditația, yoga, exercițiile de respirație sau tehnici de relaxare musculară. Aceste tehnici pot ajuta la reducerea nivelului de stres și pot fi utilizate ca parte a unui plan de gestionare a anxietății.
Adoptarea unui stil de viață sănătos, care include o alimentație echilibrată, exerciții regulate, somn adecvat și evitarea substanțelor care pot agrava anxietatea (cum ar fi cofeina sau alcoolul), poate contribui la reducerea simptomelor anxietății și la îmbunătățirea stării generale de bine.
De asemenea, sprijinul emotional din partea familiei, prietenilor sau unui grup de suport poate fi extrem de benefic în gestionarea anxietății. Să vorbești cu cei dragi despre ceea ce simți și să împărtășești experiențele tale poate oferi un sentiment de conexiune și înțelegere.
Foto: Your Counselling
Citește articolul
Ce este gelozia patologică și ce poți face în acest caz
Gelozia patologică, cunoscută și sub denumirea de sindromul Othello, este o formă extremă și nesănătoasă de gelozie care poate avea consecințe negative asupra individului și relației sale.
În această condiție, persoana are tendința de a experimenta gelozie excesivă, irațională și obsesivă, chiar și în absența unor motive reale de suspiciune. Această gelozie poate fi atât fizică, cât și emoțională, și poate afecta atât relațiile romantice, cât și cele sociale ale individului.
Diferența dintre gelozie și gelozia patologică
Gelozia este o emoție naturală și comună, care poate apărea atunci când simțim că există o amenințare la adresa unei relații sau a unui lucru valoros pentru noi. Este normal să simțim o oarecare gelozie în anumite situații, precum când partenerul petrece mult timp cu altcineva sau când observăm că cineva apropiat primește atenție din partea altora.
Gelozia patologică se instalează atunci când gândurile noastre sunt acaparate într-o proporție mare de suspiciunea la adresa partenerului, indiferent că există motive întemeiate sau nu.
Iar atunci când simptomele încep să afecteze în mod negativ viața de zi cu zi a cuiva, trebuie căutat ajutor profesional psihologic. Altfel, mai există doar un pas până la comportamente controlatoare, violență (fizică, verbală etc.), anxietate, depresie și alte probleme de sănătate mentală.
De unde provine de fapt gelozia
Gelozia excesivă poate avea rădăcini în anxietate, stimă de sine scăzută, nesiguranță personală, experiențe traumatice din trecut sau tulburări psihologice precum tulburarea de personalitate borderline sau tulburarea obsesiv-compulsivă. Tulburarea de atașament ar putea fi o altă cauză a geloziei și ar putea fi explicată și prin abuzul din copilărie sau prin modele de atașament nesigur cu îngrijitorul. Ca urmare a scăderii stimei de sine și a încrederii persoanei, își proiectează nesiguranța asupra partenerului prin acțiunile lor de gelozie.
Cum recunoști gelozia patologică?
Atunci când te confrunți cu suspiciuni că partenerul tău ar putea avea gelozie patologică, există câteva semne la care ar trebui să fii atent/ă:
Control excesiv: Partenerul tău poate avea tendința de a încerca să controleze fiecare aspect al vieții tale, inclusiv activitățile tale, relațiile cu alte persoane și chiar modul în care îți petreci timpul liber.
Întrebări și interogatorii repetate: Dacă partenerul tău te întreabă constant unde ai fost, cu cine ai vorbit sau ce ai făcut, chiar și atunci când nu există motive reale pentru suspiciuni, acesta ar putea fi un semn de gelozie patologică.
Verificări frecvente: Dacă partenerul tău îți verifică telefonul, e-mailurile sau alte conturi online fără permisiunea ta sau în mod repetat, aceasta poate indica o lipsă de încredere și o gelozie excesivă.
Acuze nejustificate: Partenerul tău te poate acuza în mod constant de infidelitate sau trădare, chiar și în absența unor dovezi sau semne clare în acest sens.
Izolare socială: Partenerul tău ar putea încerca să te izoleze de prieteni sau familie, în încercarea de a-și păstra controlul asupra ta și de a preveni interacțiunile tale cu alte persoane care ar putea fi percepute drept o amenințare.
Tratament pentru gelozia patologică
Fiecare persoana este diferită, de aceea tratamentul pentru gelozia patologică poate implica mai multe abordări, iar combinarea acestora poate fi cea mai eficientă soluție. Iată câteva opțiuni de tratament care pot fi utile:
O prima sugestie de abordare eficientă în gestionarea geloziei poate să fie terapia adleriană. Aceasta pune accent pe înțelegerea și schimbarea perspectivei individuale asupra vieții și relațiilor interpersonale. Iată cum poate ajuta terapia adleriană în cazul geloziei:
1. Înțelegerea originii geloziei: Terapia adleriană explorează cauzele profunde ale geloziei, care adesea sunt legate de sentimente de inferioritate, nesiguranță și nevoia de validare. Psihoterapeutul ajută clientul să identifice și să înțeleagă aceste emoții.
2. Promovarea sentimentului de valoare personală: Adler credea că multe probleme emoționale provin dintr-un sentiment de inferioritate. Terapia ajută clientul să-și dezvolte un sentiment sănătos de valoare personală și să reducă astfel dependența de aprobare externă.
3. Îmbunătățirea competenței sociale: Terapia adleriană încurajează dezvoltarea abilităților sociale și a relațiilor sănătoase. Aceasta include comunicarea deschisă și onestă, empatia și cooperarea, care sunt esențiale în gestionarea geloziei.
4. Reorientarea obiectivelor de viață: Adler a subliniat importanța scopului în viață. Terapia adleriană ajută clientul să-și redefinească obiectivele și să se concentreze pe dezvoltarea personală și relațiile sănătoase, în loc să se concentreze pe controlul sau posesivitatea față de partener.
5. Construirea sentimentului de comunitate: Un alt principiu adlerian este sentimentul de apartenență la comunitate. Terapia ajută clientul să dezvolte un sentiment de conectare și cooperare cu ceilalți, reducând astfel nevoia de a controla relațiile intime.
6. Tehnici specifice: Terapia adleriană poate include diverse tehnici, cum ar fi discuțiile despre experiențele timpurii, analiza viselor, reîncadrarea cognitivă și sarcinile de auto-reflectare, toate având scopul de a ajuta clientul să-și schimbe percepțiile și comportamentele legate de gelozie.
7. Creșterea auto-reflectării: Clientul este încurajat să-și exploreze și să-și înțeleagă propriile gânduri și sentimente, să-și dezvolte auto-conștientizarea și să găsească modalități de a gestiona mai bine emoțiile de gelozie.
Prin aceste metode, terapia adleriană ajută la reducerea sentimentelor de gelozie și la dezvoltarea unui stil de viață mai echilibrat și mai sănătos din punct de vedere emoțional.
Un alt tip de terapie este cea cognitiv-comportamentală (TCC). În cadrul ei, persoana învață să identifice și să schimbe gândurile și comportamentele negative asociate cu gelozia excesivă.
Dacă gelozia patologică afectează relația, terapia de cuplu poate fi benefică. În cadrul acestei terapii, partenerii pot explora problemele de încredere și comunicare care stau la baza geloziei patologice.
De asemenea, terapia individuală poate fi utilă pentru a aborda cauzele profunde ale geloziei patologice și pentru a dezvolta strategii personale de gestionare a emoțiilor și a comportamentelor. Totodată, în unele cazuri și unele antidepresive sau anxiolitice pot fi prescrise pentru a trata simptomele asociate.
De ce este atât de nocivă (și periculoasă) gelozia patologică
Diferența principală între gelozie și gelozia patologică este gradul și natura emoției. Gelozia este o reacție emoțională normală în anumite circumstanțe, în timp ce gelozia patologică este o afecțiune psihologică care necesită adesea intervenție profesională pentru a fi gestionată și tratată.
Din păcate, gelozia patologică poate produce violență fizică și chiar acte vătămătoare grave, în cazuri extreme. În plus, gelozia patologică afectează, în aceeași măsură, ambii parteneri, reducând la minim confortul și sprijinul emoțional din cuplu.
Încurajează așadar orice persoană care trece prin asemenea episoade să solicite ajutor de specialitate, nu doar pentru a trece peste problemă, ci pentru a se putea bucura de sine, de cei apropiați și de o viață de cuplu normală.
Foto: Health.clevelandclinic.org
Citește articolul
Certuri în cuplu: de ce apar și cum să le gestionezi
Chiar și cele mai solide relații se confruntă, la un moment dat, cu neînțelegeri și conflicte. Cu toate acestea, modul în care gestionăm și rezolvăm aceste certuri poate face diferența între consolidarea legăturii noastre și deteriorarea relației. În acest articol, vom explora natura certurilor în cuplu, cauzele acestora și modalitățile de a le depăși într-un mod sănătos și constructiv.
Natura certurilor în cuplu
Certurile în cuplu pot fi provocate de o varietate de motive, de la diferențe de opinii și așteptări până la lipsa comunicării sau neînțelegerea nevoilor și dorințelor partenerului. Ele pot apărea sub forma unor discuții aprinse, replici tăioase sau chiar tăcere. Fiecare partener poate avea propriul său stil de a aborda conflictul, bazat pe experiențele anterioare, personalitate și emoții.
“Mă cert cu soțul din orice”
De foarte multe ori auzim această frază. Motivele de ceartă par că sunt omniprezente, chiar și în cele mai simple activități. Pe lângă o comunicare deficitară, este foarte posibil ca partenerii să nu mai aibă țeluri și obiective comune. Nașterea unui copil sau alte evenimente, pozitive sau negative deopotrivă, pot modifica unele percepții și așteptări ale partenerilor, iar de aici se poate ajunge ușor la neînțelegeri. Terapia de cuplu vă poate ajuta să rezolvați unele probleme inițiale, pentru a evita “rostogolirea” lor în certuri, frustrări sau chiar despărțiri.
Cauzele certurilor în cuplu
Să vedem acum o parte din cele mai frecvente cauze ale certurilor în cuplu.
Comunicare deficitară: O comunicare slabă sau lipsa ei poate fi o cauză principală a certurilor. Atunci când partenerii nu își exprimă nevoile și dorințele în mod clar sau nu ascultă cu atenție perspectiva celuilalt, pot apărea tensiuni și conflicte.
Diferențe de opinii și valori: Fiecare persoană are propriile opinii, valori și moduri de a vedea lumea. Atunci când acestea intră în conflict cu cele ale partenerului, pot apărea certuri.
Stresul și presiunile externe: Factori externi precum stresul la locul de muncă, probleme financiare sau griji legate de familie pot amplifica tensiunile în cuplu și pot duce la certuri mai frecvente.
Nerealizarea așteptărilor: Atunci când un partener nu îndeplinește așteptările celuilalt sau când așteptările sunt nerealiste, pot apărea certuri și dezamăgiri.
Gestionarea certurilor in cuplu
Comunicare deschisă și empatică: Este esențial să ne exprimăm nevoile și preocupările într-un mod calm și respectuos și să ascultăm cu atenție perspectiva partenerului. Empatia joacă un rol crucial în înțelegerea și rezolvarea conflictelor.
Stabilirea de limite și respectarea lor: Este important să stabilim limite sănătoase în relație și să le respectăm. Acest lucru poate implica recunoașterea spațiului personal al celuilalt și evitarea comportamentelor dăunătoare sau abuzive.
Gestionarea stresului și a tensiunilor externe: Identificarea și gestionarea eficientă a surselor de stres externe pot ajuta la reducerea conflictelor în cuplu. Împărtășirea îngrijorărilor și sprijinul reciproc pot întări legătura și pot diminua tensiunile.
Căutarea soluțiilor în mod colaborativ: În loc să căutăm vinovați, este mai constructiv să lucrăm împreună pentru a găsi soluții la problemele care stau la baza conflictului. A face compromisuri și a căuta înțelegere reciprocă poate consolida legătura în cuplu.
Consiliere de cuplu: În unele cazuri, este util să căutăm ajutorul unui terapeut sau consilier de cuplu pentru a învăța abilități de comunicare mai eficiente și pentru a rezolva problemele într-un mediu neutru și sprijinitor.
Certurile în cuplu sunt inevitabile, dar modul în care le gestionăm poate determina sănătatea și longevitatea relației noastre.
Citește articolul
Ce întrebări îți pune un psiholog?
După mai multe căutări ai reușit să găsești psihologul la care vrei să mergi. Simți că rezonezi cu acesta și că te poate ajuta. Acum te gândești tot mai des la cum se va desfășura prima întâlnire și ce întrebări îți va pune. Ei bine, în acest articol o să-ți prezint cele mai frecvente întrebări pe care un psihoterapeut le pune și, bineînțeles, care este rolul acestora.
Psihologul îți pune diferite întrebări din mai multe motive, toate având ca scop facilitarea procesului terapeutic și a înțelegerii profunde a experiențelor, gândurilor, emoțiilor și comportamentelor tale.
Debutul discuției
În primul rând, debutul ședinței terapeutice se va axa pe detalii despre viața ta, despre problemele pe care tu simți că le ai, despre starea ta psihică, precum și pentru înțelegerea obiectivului psihoterapiei.
Exemple:
“Spune-mi, te rog, pe scurt câteva lucruri despre tine și despre viața ta”.
“Care sunt principalele tale preocupări în prezent?”.
“Cum te simți în acest moment?”.
“Există anumite situații care te fac să te simți mai tensionat sau anxios?”.
Întrebările sunt utilizate pentru a obține o imagine cât mai clară și detaliată a situației tale. Psihologul își dorește să înțeleagă bine problemele cu care te confrunți și modul în care acestea îți afectează viața.
Relații interpersonale, trecutul tău
O altă serie de întrebări se va axa în jurul relațiilor interpersonale.
Exemple:
“Cum decurg relațiile tale cu familia și prietenii?”.
“Există conflicte sau probleme în relațiile tale?”.
“Există evenimente din trecut care îți afectează în prezent starea de bine?”.
“Cum te-a influențat copilăria în formarea ta ca adult?”.
Întrebările ajută la identificarea tiparelor de gândire care pot contribui la problemele tale. Prin conștientizarea acestor modele, poți să lucrezi împreună cu psihologul la schimbarea acestora în mod sănătos.
Auto-cunoaștere
Acest gen de întrebări au scopul de a-ți oferi șansa să te auto-evaluezi.
“Cum te percepi pe tine însuți?”.
“Ai identificat anumite tipare sau teme în viața ta?”.
Setarea obiectivelor terapeutice
Psihologul dorește să înțeleagă ce anume vrei să schimbi sau să îmbunătățești și cum puteți colabora pentru a atinge aceste obiective.
Exemple:
“Ce îți dorești să obții din această experiență terapeutică?”.
“Care sunt obiectivele tale pe termen scurt și lung?”.
Acestea sunt doar câteva exemple. Întrebările pot varia în funcție de stilul terapeutic al psihologului, precum și de necesitățile individuale ale pacientului.
Ceea ce trebuie reținut este că dialogul cu un psiholog este confidențial, iar întrebările sunt concepute pentru a facilita procesul terapeutic, oferindu-ți șansa de a explora și înțelege mai profund aspectele care contribuie la starea ta actuală.
Citește AICI și despre cel mai bun psiholo. Cum îl găsești.
Citește articolul
Anxietatea școlară: pericolul ascuns din spatele băncilor.
Interviu Părinți și Pitici
INTRO Astăzi vom discuta despre anxietatea școlară, pericolul ascuns din spatele băncilor.
Este normal ca începutul anului școlar să stârnească teamă și stres. Cu toate acestea, există cazuri în care aceste emoții devin copleșitoare și evoluează într-o adevărată anxietate școlară.
Tulburările de anxietate sunt cele mai frecvente afecțiuni psihice întâlnite la copii și adolescenți. Pentru că școala este o sursă importantă de stres la această vârstă, la mulți copii anxietatea ia forma anxietății școlare.
Pentru a înțelege mai bine ce presupune anxietatea școlară și cum putem gestiona această situație am invitat-o alături de noi pe psihologul Irina Mincă.
INTERVIU Haideți să pornim de la definiție ca să putem înțelege mai bine: ce este anxietatea școlară mai exact?
Anxietatea școlară implică teamă și îngrijorare cu privire la mersul la școală. Medicii se pot referi la ea și ca fobie școlară sau refuz școlar.
Deși nu este neobișnuit ca copiii să simtă o oarecare anxietate cu privire la începerea școlii sau la o nouă școală, copiii cu anxietate școlară simt o cantitate extremă de frică și îngrijorare cu privire la frecventarea zilnică. Acest lucru poate interfera cu capacitatea lor de a merge la cursuri sau de a se descurca bine la școală.
Refuzul la școală nu este un diagnostic recunoscut de sănătate mintală. Cu toate acestea, Manualul de Diagnostic și Statistic al Tulburărilor Mintale, ediția a 5-a (DSM-5) notează că acest simptom poate avea o asociere cu mai multe alte diagnostice, inclusiv:
- Anxietate de separare : Când copiii sunt îngrijorați că sunt separați de îngrijitorii . Acești copii pot avea dificultăți la abandonul școlii și pe tot parcursul zilei.
- Anxietate socială : Când copiii sunt excesiv de conștienți de sine , le este dificil să participe la cursuri și să socializeze cu colegii.
- Mutism selectiv : atunci când copiilor le este greu să vorbească în anumite situații , cum ar fi la școală în preajma profesorului.
- Anxietate generalizată : Când copiii își fac griji pentru o mare varietate de lucruri de zi cu zi. Copiii cu anxietate generalizată își fac adesea griji în special cu privire la performanța școlară și se pot lupta cu perfecționismul.
- Tulburare obsesiv-compulsivă : Când mintea copiilor este plină de gânduri nedorite și stresante. Copiii cu TOC încearcă să-și atenueze anxietatea efectuând ritualuri compulsive precum numărarea sau spălarea mâinilor.
- Fobii specifice : Când copiii au o frică excesivă și irațională de anumite lucruri, cum ar fi frica de animale sau de furtuni.
Ce factori specifici ați observat ca fiind principalii generatori de anxietate școlară la copiii și adolescenții din zilele noastre?
Unii copii sunt doar mai predispuși la anxietate decât alții. Există o rată relativ mare de ereditabilitate (30% până la 67%) în tulburările de anxietate, de exemplu, astfel încât un copil care are antecedente familiale de anxietate poate fi predispus genetic.
În plus, un copil care se confruntă cu alte forme de anxietate are mai multe șanse să dezvolte și anxietate școlară.
Dar uneori, diverse circumstanțe la școală pot crește riscul de anxietate școlară. Unele circumstanțe includ:
Intimidare. Un copil care este hărțuit poate fi îngrijorat să se întoarcă la locul în care a avut loc hărțuirea.
Lupte interpersonale. Navigarea prin prietenii și relații în evoluție este doar o parte a școlii gimnaziale și liceului, în special. Dar asta nu face ca acele schimbări, lupte și despărțiri să fie mai ușor de gestionat. Pentru unii copii, pierderea prietenilor și drama relațională pot face ca gândul de a reveni la școală să inducă anxietate.
Greutăți academice. Pentru copiii cu tulburări de învățare (în special tulburări de învățare nediagnosticate), școala poate fi un loc de mare anxietate, deoarece se luptă să reușească. În plus, ei nu înțeleg neapărat de ce este atât de greu să faci asta.
Alte afectiuni psihice sau neurologice. Afecțiuni precum tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) , depresia sau tulburarea din spectrul autismului pot face mult mai dificilă adaptarea și reușita la școală – deschizând calea pentru anxietatea școlară.
Când apare anxietatea școlară? Chiar din clasa pregătitoare sau mai târziu?
Anxietatea școlară poate arăta diferit în funcție de grupa de vârstă a elevului.
Pentru preșcolari poate avea mai mult de-a face cu anxietatea de separare și frica de a fi departe de mama, tata sau de alți îngrijitori. Acest lucru poate duce la crize de furie, la abandonul școlii și probleme de relaxare pe tot parcursul zilei. La școala elementară, anxietatea școlară ar putea fi legată de oricare dintre tipurile de anxietate de mai sus.
Este posibil ca un elev de această vârstă să nu fi dezvoltat încă abilități sociale adecvate vârstei și, ca urmare, poate avea anxietate față de școală sau poate petrece prea mult timp îngrijorându-se cu privire la așteptările academice – până la măsura în care nu vrea să meargă.
Elevii de gimnaziu încep să dezvolte o ierarhie socială care poate duce la o creștere a bullying-ului și diverse probleme de prietenie, toate acestea putând contribui la anxietatea școlară.
Și până la liceu, elevii pot jongla cu problemele din viața lor de acasă și din relațiile lor de prietenie și relații, alături de responsabilități crescânde, cum ar fi să-și păstreze un loc de muncă și să încerce să obțină note bune la facultate.
La toate aceste vârste, anxietatea școlară poate duce la evitarea și refuzul școlii.
Ce semnale subtile pot observa părinții sau profesorii care ar putea indica prezența anxietății școlare la un copil? Care sunt semnele de avertizare la care părinții și educatori ar trebui să fie atenți când vine vorba de anxietatea școlară?
Părinții și profesorii pot observa că elevii lor sunt:
- Neatenție și neliniște
- Absentism
- îmbolnăvirea (sau simțirea de rău) mai frecvent, ceea ce poate fi uneori interpretat de alții ca „prefăcând” a se simți rău
- comportament perturbator – crize de furie
- evitarea contactului vizual în clasă
- îngheț sau intră în panică atunci când i se cere să răspundă la o întrebare în clasă
- se luptă cu munca școlară (anxietatea poate însoți adesea tulburările de învățare)
- nu reușesc să predea temele
- preferă să rămână singuri la școală, mai degrabă decât să socializeze cu alți copii
Pentru copiii a căror anxietate școlară a persistat sau a crescut în severitate, pot apărea simptome fizice, cum ar fi:
- greaţă
- pierderea poftei de mâncare
- probleme cu somnul
- dureri de cap
Anxietatea școlară poate contribui, de asemenea, la semne de depresie și izolare la elevi.
Într-o postare pe rețelele de socializare ați atras atenția asupra fapului că anxietatea școlară poate fi un real pericol. Cum ați descrie, ca expert, pericolul pe care îl reprezintă anxietatea școlară?
Este un real pericol în primul rând pentru că mulți dintre părinți pot interpreta comportamentul copilului ca fiind rușinos, mai răzgâiat, agitat, asa e el.
Cum pot părinții să identifice diferența dintre stresul normal al școlii și anxietatea școlară și să acționeze în consecință? Adică pentru a cataloga drept o anxietate față de școală ar trebui să lăsăm să treacă o perioadă mai lungă de timp (o lună, 2, 3) sau după primele două-trei săptămâni deja ar trebui, ca și părinte, să iei măsuri?
Stresul normal dispare în general destul de rapid, însă anxietatea școlară durează. Nu cred că există un termen pentru când să ne dăm seama, dar cred că ar fi necesar să treacă 1-2 luni.
Care sunt diferitele moduri în care anxietatea școlară poate influența viața unui copil în afara școlii?
Manifestările copilui la școală apar și acasă, starea lui emoțională continuă și în afara școlii: iritabilitate, schimbări ale dispoziției, retragere, furie, tristețe.
Poate anxietatea școlară să influențeze viitorul și succesul unui copil în viață?
Bineînțeles, acești copii sunt viitori adulți neîncrezători în sine, cu anxietate socială, generalizată, atacuri de panică, agorafobie etc. (poate niște termeni mai blanzi, generali)
Cum putem să explicăm anxietatea școlară copiilor într-un mod accesibil, astfel încât să o înțeleagă și să se simtă confortabil discutând despre ea?
În general copii nu își înteleg emoțiile, nu știu să verbalizeze ce simt, ci prin comportamentul lor prezintă semne că ceva nu este în regulă. Însă ca și explicație pe care o pot oferi părinții este că emoțiile sunt trecătoare, pot apela la exerciții imaginative cu eroi din desenele lor preferate, iar în cazul în care au hotărât să meargă la un specialist, să le spună că vor merge la un adult cu puteri speciale care să-l ajute să fie fericit din nou, ori să se simtă mai bine. Copilul nu trebuie să privească întâlnirea ca pe o treabă serioasă, fiindcă se va speria, ci ca pe o întâlnire de joacă, un eveniment plăcut la care el să participe activ.
Acum haideți să vorbim și despre soluții. Cum pot părinții și cadrele didactice să rămână conectați cu copiii și să le ofere sprijin în gestionarea anxietății școlare?
Sunt părinte: Cum pot ajuta?
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le pot face părinții copiilor cu anxietate școlară este să recunoască semnele. Dacă observați că copilul dumneavoastră se poate lupta, discutați cu el despre asta. S-ar putea să se deschidă în fața dumneavoastră și să găsiți împreună o soluție.
Poate că asta înseamnă să dezvoltați rutine pentru a vă ajuta copilul să se pregătească mai bine pentru școală în fiecare dimineață. Puteți să vă uitați împreună la temele lor, să vă bucurați de micul dejun în familie la masă sau să veniți cu o mantră pe care să o puteți cânta împreună în drum spre școală.
În săptămânile premergătoare școlii, ai putea să-ți ajuți copilul să-și facă față anxietății de la școală, discutând toate scenariile posibile pentru care ar putea fi îngrijorați și ajutându-l să ia în considerare cum să facă față cel mai bine acele situații înainte de a le face față.
Iar după școală, s-ar putea să găsești că este util pentru copilul tău să fii disponibil să vorbești dacă are nevoie. De ce să nu începeți o tradiție de a lua împreună o gustare după școală la masă, în timp ce discutați despre ziua lor și evaluați împreună cum a decurs totul?
Dacă nu vă puteți ajuta copilul să treacă singur prin anxietatea școlară, nu ezitați să solicitați ajutor. Administrația școlii copilului dumneavoastră poate avea resurse disponibile, iar un profesionist calificat în sănătate mintală vă poate ajuta, de asemenea, copilul să identifice cauza principală a anxietății și să înceapă să o rezolve, dezvoltând instrumente care vă pot ajuta pe parcurs.
Sunt profesor: cu ce pot ajuta?
Profesorii și educatorii sunt adesea situate în mod unic pentru a recunoaște semnele de anxietate școlară la un copil înaintea oricui altcineva. Acest lucru vă pune în situația de a contacta părinții copilului devreme și de a discuta posibile strategii pentru a-l ajuta pe copil să facă față împreună anxietății.
De asemenea, puteți ajuta, fiind pur și simplu un loc sigur în care să meargă copilul în zilele în care se luptă în mod deosebit. Poate ați putea dezvolta un cuvânt cod pe care copilul l-ar putea spune pentru a vă anunța că se simte anxios.
Profesorii copiilor mici ar putea dori să aibă în vedere o zonă de „chill-out” în camera lor, unde copiii să meargă atunci când se luptă. Acest lucru ar putea fi la fel de simplu ca un colț al camerei care este echipat cu un scaun de tip beanbag și cărți pentru ca copilul să-și ia un moment singur. Pentru copiii mai mari și adolescenții, profesorii pot ajuta, fiind un adult de încredere cu care pot vorbi.
Când observi semne de anxietate, îi poți anunța că ești disponibil dacă are nevoie
A fi empatic și amabil poate ajuta la formarea unei conexiuni. A-i lăuda atunci când poți și a-i spune că îți pasă și că ești acolo dacă au nevoie de tine ar fi, de asemenea, de ajutor.
Doar asta ar putea face toată diferența din lume.
Care sunt strategiile sau intervențiile eficiente pe care le-ați văzut să funcționeze în reducerea anxietății școlare la copii?
Intervențiile sunt personalizate în funcție de personalitatea copilului, creativitate, abilități, talente. Important este să-i facă plăcere. În special, la copii funcționeză art terapia, ludoterapia, poveștile terapeutice.
Există exemple de metode creative sau programe educaționale care s-au dovedit a fi eficiente în lupta împotriva pericolului anxietății școlare?
Ce sfaturi aveți pentru părinții care se confruntă cu anxietatea școlară a copiilor lor și doresc să îi ajute?
Modelarea părinților
Părinții își pot ajuta copiii/adolescenții să învețe cum să facă față anxietății la școală, servind drept modele pentru gestionarea stresului. „Cel mai mare cadou pe care părinții îl pot oferi copiilor lor este capacitatea de a face față situațiilor stresante”.„Copiii învață prin exemplu; prin urmare, părinții trebuie să fie atenți la modul în care își gestionează propriul stres.”
Exerciții de respirație
S-a dovedit că exercițiile de respirație au un efect calmant asupra sistemului nervos; pur și simplu a lua trei respirații lente și adânci declanșează răspunsul de relaxare al corpului și calmează răspunsul „luptă sau fugi”. Acesta este un exercițiu pe care un copil sau un adolescent îl poate face într-un moment deosebit de stresant, fără ca nimeni să-l observe.
Yoga și meditație
Jurnalizarea
Scrierea într-un jurnal este un alt instrument bazat pe dovezi pentru ameliorarea stresului. Încurajează-ți copilul să scrie câte puțin în fiecare zi despre ceea ce trăiește, ca o modalitate de a interpreta și de a da un sens emoțiilor lor.
Evidențierea pozitivului
Ajută-ți copilul anxios să-și amintească vremurile bune din trecut, inclusiv momentele distractive la școală. În plus, evidențiați momentele pozitive care se întâmplă chiar acum și se vor întâmpla în viitor.
Antistres personalizate
În cele din urmă, părinții își pot întreba copilul sau adolescentul ce l-ar sprijini în tranziția mai ușor înapoi la școală. Ar putea avea idei foarte specifice despre ceea ce ar fi de ajutor. Poate că este o ținută nouă în care s-ar simți deosebit de încrezători. Sau a avea un plan după școală pentru prima zi sau două poate ajuta. Ar putea fi o activitate relaxantă de familie sau o întâlnire cu un prieten apropiat.
Petrece timp cu prieteni buni
Prietenii apropiați îi pot ajuta pe adolescenți să facă față anxietății. Acceptarea și sprijinul din partea prietenilor sunt esențiale pentru bunăstarea unui adolescent. Prin urmare, o conexiune autentică cu un prieten grijuliu poate atenua anxietatea la școală. Construirea unor prietenii puternice și de încredere este o abordare puternică pentru a face față anxietății sociale la școală.
Conectarea cu familia
Programul încărcat al anului școlar poate ține familia separată. Toată lumea are unde să fie sau ceva de făcut. Așa că faceți grija să mâncați împreună cel puțin una sau două nopți în timpul săptămânii. Mai mult, opriți toate dispozitivele în timp ce mâncați, astfel încât să vă puteți concentra pe mâncare și unul pe celălalt. Ca urmare, mesele devin un moment pentru fiecare membru al familiei pentru a împărtăși ceea ce se întâmplă în ziua și în săptămâna sa.
Cum poate educația în privința anxietății școlare să fie implementată în școli pentru a preveni și gestiona mai bine această problemă și cum poate mediul școlar să fie adaptat pentru a reduce riscul de anxietate la copii?
Prin implementarea unui program de informare, să apeleze la un specialist ca invitat pentru a susține niște ore de informare și psihoeducație.
În final, care ar fi un mesaj-cheie pe care ați dori să-l transmiteți părinților, educatorilor, profesorilor cu privire la anxietatea școlară?
Mulți părinți ezită să apeleze la ajutor din exterior când observă că cel mic are probleme, de teamă că acesta să nu fie etichetat într-un anumit fel, dar și pentru că și-ar recunoaște în acest fel nepriceperea. Nu-i nimic greșit în a duce copilul la psiholog, ci, dimpotrivă, ești un părinte mai bun, pentru că ai luat hotărârea să-l ajuți acolo unde tu nu poți. Prima condiție este să admiți sincer că ceva nu este în regulă cu cel mic.
Citiți AICI și despre anxietatea copiilor în vacanțe.
Citește articolul
De ce ne simțim atât de obosiți?
În ultimii doi-trei ani, tot mai multe persoane îmi solicită ajutorul sau măcar părerea despre o stare de oboseală pe care o resimt tot mai acut. Mai toți se plâng că ziua se termină mai repede, activitățile sunt tot mai multe și cu termene de finalizare tot mai strânse, că sunt, mai mereu, într-o alertă continuă. O stare generală agitată, aproape cu aceleași simptome. Am pus cap la cap reacțiile și incidența acestei noi stări de bulversare psihică și am ajuns la concluzia, consultând și alți specialiști, că informațiile pe care le primim zilnic sunt din ce în ce mai dificil de procesat de creierul nostru. Informații normale ajung să circule printr-un neobișnuit labirint psihic și de aceea creierul obosește mai repede și transmite această stare întregului organism. Este o revoltă.
De ce ne simțim atât de obosiți? Cum și de ce?
În trecutul nu tocmai îndepărtat, noile descoperiri ale tehnologiei au venit oarecum la timpul lor, regulat și într-un anumit moment în care creierul se adapta și transmitea un răspuns corespunzător. Odată cu apariția Internetului a crescut exponențial și accesul, dar mai ales receptarea informațiilor. Tehnologia comunicațiilor a devenit una dintre cele mai importante industrii, cu o creștere extrem de accelerată în dezvoltarea unor noi produse IT&C, astfel că ispita informației a devenit din ce în ce mai puternică, iar creierul din ce în ce mai solicitat. Lucrăm pe aparatură care funcționează numai după ce le accesăm parolele de acces. Mașina, locuința sunt și ele accesorizate cu multiple echipamente electronice. Ne începem diminețile vizionând, în mare viteză, informațiile care ne parvin pe Facebook, Tiktoc, WhatsApp, Twitter, Instagram, rețele sociale, la care adăugăm mail-urile. Cumva, trebuie să sintetizăm toate aceste informații, trebuie să răspundem solicitărilor cât mai corect și cât mai rapid. Am ajuns să trăim din ce în ce mai mult în zona virtuală, iar toate acestea converg în direcția care indică faptul că, practic, computerul nostru merge non-stop, la turație maximă.
Și, din păcate, am început foarte mult să ocolim mediul natural, în special pădurile, iar organismul, în special creierul resimte această lipsă de relaxare. Iar răspunsul său este transmis printr-o oboseală fizică a întregului nostru corp, chiar o letargie, pentru că el nu mai este în stare sa răspundă prompt și coerent acestui flux informațional de excepție, intruziv.
De aceea, creierul nostru se simte minunat și începe să se relaxeze când vedem, cel mai adesea, pe rețele de socializare sau alte împrejurări pisici, cățeluși, iepurași, floricele și alte lucruri pentru care nu trebuie decât să se bucure, nu trebuie să se discearnă dacă acea imagine este un fake-news sau ceva care ar trebui să-i facă rău, și atunci dăm like și cu inima, nu doar cu creierul.
Oboseala, alte motive
Vă ofer și, câteva explicații și despre alte cauze care au putea induce starea generală, tot mai des resimțită, de oboseală. Acestea pot varia de la factorii fizici la cei emoționali sau de stil de viață. Iată câteva posibile motive:
Lipsa somnului: Dacă nu dormi suficient sau calitatea somnului tău este scăzut, este posibil să te trezești obosit. Un somn regulat și de calitate este esențial pentru refacerea organismului.
Stresul: Stresul cronic poate afecta nivelul negativ de energie. Gestionarea stresului prin tehnici precum meditația sau exercițiile fizice poate ajuta la ameliorarea oboselii.
Dieta inadecvată: O alimentație sănătoasă și echilibrată este esențială pentru menținerea nivelului de energie. Consumul excesiv de alimente bogate în zahăr sau carbohidrați simpli poate duce la fluctuații ale nivelului de glucoză din sânge și poate provoca oboseală.
Sedentarismul: Lipsa activității fizice poate contribui la senzația de oboseală. Exercițiile fizice regulate pot crește nivelul de energie și calitatea somnului.
Probleme de sănătate: Anumite condiții de sănătate, cum ar fi anemia, hipotiroidismul sau alte afecțiuni medicale, pot provoca oboseală. Este important să consulți un medic dacă simți oboseală persistentă și inexplicabilă.
Depresia sau anxietatea: Problemele de sănătate mintală pot afecta semnificativ nivelul de energie. Terapia sau tratamentul medicamentos pot ajuta la gestionarea acestor afecțiuni.
Consumul excesiv de cafeină: Deși consumul moderat de cafeină poate oferi un impuls temporar de energie, un consum excesiv sau în perioada târzie a zilei poate afecta calitatea somnului.
Deshidratarea: Lipsa hidratării adecvate poate duce la oboseală și scăderea concentrației. Asigură-te că bei suficientă apă pe zilei.
Dacă oboseala persistă și nu poate fi explicată de obiceiurile de zi cu zi, este recomandat să consulți un profesionist medical pentru evaluare și diagnostic.
Citește articolul
Anxietatea copiilor în vacanțe
Anxietatea copiilor în timpul vacanțelor poate fi o problemă semnificativă care afectează starea lor emoțională și bunăstarea generală. Acest fenomen este complex și poate avea rădăcini variate, iar înțelegerea și abordarea acestuia necesită o analiză atentă a factorilor implicați.
Unul dintre motivele principale ale anxietății în vacanță este schimbarea bruscă a rutinei zilnice. Copiii sunt obișnuiți cu structuri clare și predictibile, iar vacanțele aduc cu sine modificări în programul lor. Această perturbare a rutinei poate genera insecuritate și neliniște. Soluția aici poate consta în menținerea unui program stabil în timpul vacanței, cu ore regulate pentru mese, somn și activități recreative.
De asemenea, separarea de prieteni sau colegi de clasă poate alimenta anxietatea socială. Pentru mulți copii, prietenii reprezintă o sursă crucială de sprijin emoțional și bucurie. În vacanță, când acești prieteni pot fi plecați în călătorii sau implicați în alte activități, copiii pot simți singurătate și izolare. Încurajarea interacțiunii sociale, organizarea de întâlniri cu alți copii și participarea la activități comunitare pot ajuta la atenuarea acestei anxietăți.
Presiunea academică este, de asemenea, un factor important. Unele familii aleg să mențină un program educativ și în timpul vacanței, iar acest lucru poate crea stres suplimentar pentru copii. Este esențial ca adulții să găsească un echilibru între educația continuă și timpul de relaxare, permițând copiilor să-și încarce bateriile pentru noul an școlar.
Călătoriile pot fi o sursă de bucurie, dar și de anxietate pentru copii. Schimbarea locului și a mediului familiar poate genera incertitudine și disconfort. Implicarea copiilor în planificarea călătoriilor și oferirea de informații despre locurile pe care le vor vizita pot contribui la reducerea anxietății legate de călătorii.
Stresul familial reprezintă un alt aspect important. Conflictul sau tensiunile din familie (pârtia nu are suficientă zăpadă, tatăl este nervos din cauza traficului sau a lipsei unui loc de parcare, aglomerație mare, mama nu este mulțumită de camera de la hotel/pensiune etc.) pot afecta profund copiii, iar vacanța poate aduce la suprafață aceste probleme. Comunicarea deschisă și soluționarea conflictelor cu empatie pot contribui la crearea unui mediu familial mai stabil și mai reconfortant.
În concluzie, anxietatea copiilor în vacanțe este o problemă complexă, care vine din urmă cu tot mai multe dificultăți, iar soluțiile nu sunt universale. Este esențial să se abordeze fiecare situație în mod individual, ținând cont de nevoile specifice ale copiilor și ale familiilor lor. Prin înțelegere, comunicare și oferirea unui mediu stabil și de sprijin, putem contribui la crearea unor vacanțe plăcute și lipsite de anxietate pentru cei mici.
Citiți AICI și despre Anxietatea din spatele băncilor.
Citește articolul
Cât costă o ședință la psiholog și cum să-ți alegi terapeutul
Cât costă o ședință la psiholog este, cel mai probabil, una dintre primele întrebări pe care ni le punem atunci când dorim să apelăm la ajutorul unui specialist în sănătate mintală. Banii sunt importanți pentru noi toți, mai ales în aceste perioade.
Pentru a te ajuta ca să iei cele mai bune decizii, ne-am gândit să te sprijinim cu informații despre prețul unei ședințe, dar, mai important, să te sfătuim despre cum ar trebui să îți alegi psihoterapeutul, astfel încât să fii cu adevărat ajutat.
Când ar trebui să apelezi la psiholog?
Ar trebui să apelezi la un psiholog atunci când te simți copleșit sau incapabil să faci față problemelor, gândurilor sau emoțiilor tale sau când ai nevoie de ajutor pentru a face față unor situații stresante sau traumatice.
Unele motive comune pentru a consulta un psiholog includ tulburările de anxietate sau depresie, problemele de relație sau de comunicare, probleme legate de identitate sau orientare sexuală, situații neplăcute la locul de muncă sau la școală, probleme legate de gestionarea stresului sau tulburări de alimentație.
“Instinctual, alegi să discuți și să expui situația în fața unui prieten. Cel mai bun. Sau a unui membru al familiei. Cel mai apropiat. Trebuie să știi însă că aceștia, și prietenul, și ruda, nu pot da o soluție adecvată, deși sunt bine intenționați și sinceri, pentru că vor fi subiectivi. În plus, prietenii nu sunt instruiți să asculte, nu au dezvoltat ascultarea activă. Poate ai observat că te întrerup des și fac mereu completări neesențiale. Așadar, e mai ușor să expui situația cuiva care nu te cunoaște, nu are anumite așteptări de la tine, nu te judecă, nu îți dă sfaturile pe care ar vrea să le urmezi pentru că ”așa e bine, cum spun eu”. Cineva care este de specialitate. În concluzie, alege să spui problema în fața unui psihoterapeut. Cu siguranță, acesta te va ajuta pentru că el vede cel mai bine problema din spatele problemei. ”
În general, dacă simți că ai nevoie de ajutor pentru a face față unei situații dificile sau ai probleme care îți afectează viața și bunăstarea mentală, un psiholog poate fi o sursă utilă de ajutor și sprijin.
Cât costă o ședintă la psiholog
Costul unei ședințe la psiholog poate oscila în raport cu mai mulți factori, cum ar fi locația geografică (București, Cluj, în general marile orașe vs. orașe mai mici), experiența și calificările psihologului, precum și tipul de terapie oferit. În general, costul poate varia între 200 și 500 de lei pe ședință, în funcție de acești factori.
“De beneficiile clientului se bucură și familia, prietenii. Starea de bine a clientului și reușita acestuia în îndeplinirea sarcinilor vieții (muncă, familie, relații sociale), aduce un beneficiu și celor apropiați.
Psihoterapetul este un profesionist care a investit și investeste în continuare în pregatirea sa foarte mult timp și sume semnificative. Pe langa facultate si masterat, psihoterapeuții urmează cel puțin o școală de formare într-o orientare psihoterapeutică, care durează între 3 și 7 ani. Acestor costuri se adaugă cărți, conferințe, workshop-uri, terapia personală a psihoterapeutului, sedințe de supervizare, cursuri anuale de formare continuă.
Psihoterapia necesita o investiție în timp, bani și energie, însă beneficiile sale sunt foarte valoroase și se resimt pe tot restul vieții. “
Unele asigurări de sănătate pot acoperi parțial sau integral costul terapiei, iar unii psihologi pot oferi reduceri pentru anumite categorii de clienți, cum ar fi studenții sau persoanele cu venituri reduse. Este important să discutați cu psihologul ales despre costurile și opțiunile de plată disponibile înainte de a începe terapia.
În Franța, Italia sau Germania prețul unei ședinte la psiholog poate varia între 60 și 200 de euro, iar în Statele Unite costul unei ore de tratament nu coboară sub 150 de dolari.
Costurile unei consultații la cabinetul Psihoterapeutului Irina Mincă variază între 200 lei și 350 lei, în funcție de tipul de terapie (Individual, cuplu, familie).
Ce primești în urma terapiei cu un psiholog?
Mulți oameni se pot gândi că psihologul este cel care îți oferă sfaturi de viață sau modalități prin care să rezolvi problemele emoționale în care te regăsești. De fapt, cel care are deja soluțiile este chiar pacientul. Psihologul este doar specialistul care facilitează propria înțelegere, propria conștiință, a pacientului.
Terapia la psiholog poate ajuta într-o varietate de moduri, în funcție de nevoile și obiectivele individuale ale fiecărei persoane. Printre beneficiile terapiei se numără:
- Îmbunătățirea stării de spirit: Terapia poate ajuta la gestionarea simptomelor de depresie, anxietate și alte tulburări de sănătate mentală, permițând oamenilor să se simtă mai bine și să aibă o perspectivă mai pozitivă asupra vieții.
- Dezvoltarea abilităților de gestionare a stresului: Trăim, din păcate, într-o lume cu mult stres. Terapia poate ajuta la dezvoltarea de abilități pentru a face față stresului, problemelor și provocărilor vieții.
- Îmbunătățirea relațiilor: Terapia poate ajuta la înțelegerea relațiilor și la îmbunătățirea comunicării cu ceilalți.
- Îmbunătățirea sinelui: Terapia poate ajuta la dezvoltarea încrederii în sine, a respectului de sine și a acceptării de sine.
- Găsirea sensului: Terapia poate ajuta la explorarea valorilor și obiectivelor individuale și la găsirea unui sens în viață.
Acestea sunt doar câteva exemple de beneficii ale terapiei la psiholog, iar beneficiile individuale pot varia în funcție de fiecare persoană și de situația sa personală.
Cum să alegi un psiholog?
Alegerea unui psiholog potrivit pentru nevoile și preferințele individuale poate fi un proces important. Iată câteva sfaturi care vă pot ajuta să faceți o alegere informată:
Căutați un psiholog calificat: Căutați un psiholog care este licențiat și certificat în domeniul sănătății mentale. Puteți verifica aceste informații pe site-ul www.copsi.ro.
Alegeți un psiholog specializat în problemele dumneavoastră: Dacă aveți o anumită problemă de sănătate mintală, căutați un psiholog specializat în acea problemă.
Căutați un psiholog cu care vă simțiți confortabil: Este important să aveți o relație de încredere și confortabilă cu psihologul dumneavoastră. Asigurați-vă că simțiți că vă puteți deschide și că psihologul vă înțelege.
Căutați un psiholog care are un stil de lucru potrivit pentru dumneavoastră: Psihologii folosesc diferite tehnici și stiluri de terapie. Alegeți un psiholog care folosește o abordare care se potrivește preferințelor și nevoilor dumneavoastră.
Verificați costurile și asigurările: Verificați costurile ședințelor și asigurați-vă că psihologul dumneavoastră acceptă asigurarea dumneavoastră de sănătate sau are opțiuni de plată care se potrivesc bugetului dumneavoastră.
Solicitați recomandări: întrebați familia, prietenii sau medicul dumneavoastră de familie pentru recomandări de psihologi.
În cele din urmă, este important să țineți cont că alegerea unui psiholog poate fi un proces personal, iar ceea ce funcționează pentru o persoană nu poate funcționa pentru alta. Luați-vă timp să vă informați și să vă faceți o idee despre diferiți psihologi înainte de a face o alegere.
Ce europeni sunt mai deschiși în a apela la ajutorul unui psiholog?
În general, există variații culturale în privința deschiderii oamenilor față de terapie și de îngrijirea sănătății mentale în Europa. În unele țări, cum ar fi Germania, Suedia, Norvegia sau Olanda, oamenii sunt mai deschiși să meargă la terapie și pot beneficia de o mai mare accesibilitate la serviciile de sănătate mentală, inclusiv la psihologi și terapeuți. În altele, cum ar fi Italia sau Spania, poate exista o mai mare stigmatizare a problemelor de sănătate mentală și oamenii pot fi mai puțin dispuși să apeleze la terapie.
Totuși, există o tendință globală de creștere a deschiderii și a acceptării terapiei și sănătății mentale în general.
De ce românii se feresc de psiholog?
România, pe hârtie, are cei mai puțini oameni cu depresie, mai exact doar 1% din populație. Bineînțeles, realitatea este alta. Mulți medici specialiști atrag atenția că în ultimii 3-4 ani numărul cazurilor de pacienți cu tulburări psihice s-a mărit în țara noastră (dar și la nivel global), mai ales în rândul tinerilor. Conform unui studiu realizat de organizația Salvați Copiii în 2019, 63% dintre copii și adolescenți afirmă că sunt bătuți acasă de către părinți.
Există mai multe motive pentru care oamenii se feresc să apeleze la un psiholog. Accesibilitatea serviciilor de psihologie poate fi un prim obstacol. Terapia poate fi costisitoare, iar asigurările de sănătate pot să nu acopere întotdeauna serviciile psihologice.
Minimizarea problemelor: Uneori, oamenii pot minimiza sau nega problemele lor de sănătate mentală, considerând că acestea vor trece de la sine sau că nu sunt suficient de grave pentru a justifica căutarea ajutorului profesional.
În unele cazuri, oamenii aleg să apeleze la alte modalități de gestionare a stresului sau a problemelor de sănătate mentală, cum ar fi confesiunea la preot, discuții cu prietenii sau exercițiul fizic. Fiecare poate aduce beneficii la ameliorarea stării de sănătate mintală, însă doar un specialist – psihologul – vă poate ajuta să depășiți pe termen lung aceste probleme.
Este important să încurajăm deschiderea, educația și conștientizarea cu privire la sănătatea mentală pentru a reduce stigmatul și pentru a face serviciile de sănătate mintală mai accesibile pentru cei care au nevoie de ele.
Citește articolul
Diferența dintre un psiholog și un psihiatru
Atât psihologii, cât și psihiatrii sunt profesioniști în domeniul sănătății mintale care lucrează cu oamenii pentru a-i ajuta să depășească provocările psihologice și emoționale. Cu toate acestea, există mai multe diferențe esențiale între aceste două profesii, inclusiv:
1. Educație și formare: Psihologii dețin de obicei o diplomă de doctorat în psihologie (ph.D. sau Psy.D.-în cazul Irina Lucia Mincă, specialist în tehnici adleriene), în timp ce psihiatrii sunt medici care se specializează în sănătate mintală și dețin o diplomă medicală (MD).
2. Abordarea tratamentului: psihologii folosesc terapia prin convorbire, intervențiile comportamentale și alte abordări non-medicale pentru a ajuta pacienții să gestioneze problemele de sănătate mintală. Psihiatrii pot folosi, mai rar, și terapia prin discuții, dar au, mai ales, capacitatea de a prescrie medicamente și pot folosi alte intervenții medicale ca parte a tratamentului.
Citește și: Diferența dintre un psiholog și un psihoterapeut
3. Domeniul de aplicare al practicii: psihologii lucrează într-o varietate de setări, cum ar fi școli, spitale și practici private, și de obicei tratează o serie de afecțiuni de sănătate mintală. Psihiatrii lucrează, de obicei, în medii medicale și tratează adesea tulburări de sănătate mintală mai severe, cum ar fi tulburarea bipolară, schizofrenia și depresia majoră.
4. Focus: psihologii se concentrează mai mult pe înțelegerea și tratarea problemelor și tulburărilor psihologice, în timp ce psihiatrii se concentrează mai mult pe înțelegerea și tratarea aspectelor biologice și medicale ale bolilor mintale.
Pe scurt, psihologii și psihiatrii lucrează pentru a ajuta oamenii să depășească problemele de sănătate mintală, dar diferă în ceea ce privește pregătirea lor educațională, abordarea tratamentului, domeniul de aplicare al practicii și concentrarea. Este important să se consulte cu un profesionist de sănătate mintală, care este cel mai potrivit pentru nevoile individuale și situația dumneavoastră.
Citește articolul