Sindromul impostorului: de la mecanism psihologic la intervenție terapeutică

Distribuie prietenilor:

Te simți uneori că succesele tale sunt doar o chestiune de noroc? Că, în curând, cei din jur vor „descoperi” că nu ești atât de competent pe cât par să creadă? Dacă da, s-ar putea să te confrunți cu sindromul impostorului – o experiență psihologică extrem de frecventă, dar adesea ignorată sau minimizată.

Ce este sindromul impostorului?

Sindromul impostorului se referă la un fenomen psihologic foarte răspândit în care, desi o persoana are reușite remarcabile intr-un domeniu, aceasta le pune pe seama norocului sau unor factori exteriori. În plus, trăiește teama că va fi „demascată”ca incompetentă sau frauduloasă.

Acest sindrom al impostorului a fost studiat sistematic de către psihologii Pauline Rode Clance și Suzanne Imes în anul 1978, ele descriind acest sindrom prin punerea sub semnul întrebării a abilităților. Studiile estimează că aproximativ 70% dintre oameni trăiesc cel puțin un episod de tip impostorului de-a lungul vieții. Îl întâlnim frecvent inclusiv la profesioniști dintr-un domeniu, studenți, antreprenori și chiar în rândul persoanelor cu realizări remarcabile.

Ciclul sindromului impostorului este următorul:

Primul pas este reprezentat de primirea unei sarcini noi sau a unui proiect. În etapa a doua a ciclului, apare anxietatea legată de acest nou proiect primit care poate să determine două atitudini opuse, dar care ambele urmăresc același lucru – protejarea de eșec: procrastinarea care amână momentul evaluării sau suprapregătirea care încearcă sa elimine orice risc de eroare.

În cea de-a treia etapa – dupa finalizarea proiectului – persoana simte o satisfacție asupra succesului avut, dar imediat apare cea de-a patra etapă și anume raționalizarea excesivă în care persoana pune pe seama factorilor externi reușitele sale. Creierul caută activ în acest caz explicații care să excludă competența sa: noroc, context favorabil, oameni ușor de impresionat. Este un flitru cognitiv, nu o evaluare obiectivă.

Cum se manifestă?

Sindromul impostorului nu arată la fel pentru toată lumea, dar există câteva semne comune:

• Evitarea oportunităților din teamă de a eșua și a dovedi ce „știai deja” despre tine
• Atribuirea succesului norocului sau circumstanțelor, nu propriilor abilități
• Teama constantă de a fi „prins” că nu ești suficient de bun
• Dificultatea de a primi complimente sau recunoaștere fără a le minimiza
• Perfecționism excesiv și standarde nerealiste față de propria persoană
• Supramuncă pentru a „compensa” presupusa incompetență

Cine experimentează mai des sindromul impostorului și care este impactul

Rădăcinile sindromului impostorului sunt adesea adânci. Pot include mesaje primite în copilărie legate de performanță și valoare personală, comparații frecvente cu frații sau colegii, medii extrem de competitive sau o tranziție bruscă într-un nou rol sau domeniu. Perfecționismul și anxietatea sunt deseori prezente ca factori asociați.

Deși cercetările lui Clance și Imes au concluzionat că femeile erau deosebit de vulnerabile la sindromul impostorului, alte studii sugerează că persoanele din grupuri minoritare, de diferite genuri, orientări sexuale, clase sociale și origini rasiale/etnice, tind de asemenea să experimenteze frecvent sentimente de impostură (Bravata et al., 2019).

Pe lângă aceste predispoziții, există și tipuri de personalitate predispuse la sindromul impostorului. Acestea includ perfecționiștii, experții și persoanele înalt calificate, cei care cred în talentul lor „înnăscut” și persoanele care preferă să lucreze singure.

Studenții care se confruntă cu sindromul impostorului pot întâmpina dificultăți în dezvoltarea potențialului lor. De exemplu, este posibil să fie mai puțin predispuși să ia cuvântul în clasă sau să nu aplice pentru oportunități pentru care sunt calificați. De asemenea, poate fi un factor semnificativ care contribuie la burnout.

Cum poate ajuta psihologul

Un psiholog poate ajuta la explorarea acestei probleme și poate ajuta la identificarea cauzei care antrenează aceste distorsiuni cognitive.

• Identificarea cauzelor profunde: Terapia te poate ajuta să explorezi factorii psihologici sau de mediu mai profunzi care contribuie la sentimentele tale de inadecvare, cum ar fi experiențele din trecut, așteptările familiale sau presiunile sociale.
• Terapia adleriană: Un psiholog poate folosi aceasta terapie pentru a te ajuta să recunoști și să contești tiparele de gândire negativă care alimentează sindromul impostorului. Identificând aceste tipare și înlocuindu-le cu gânduri mai sănătoase și mai echilibrate, poți începe să schimbi modul în care te percepi pe tine și realizările tale.
• Dezvoltarea autocompasiunii: A învăța să te tratezi cu bunătate și înțelegere este esențial pentru depășirea sindromului impostorului. Un psiholog te poate învăța cum să accepți greșelile și imperfecțiunile ca parte a procesului de creștere, lucru vital pentru îmbunătățirea sănătății mintale și a rezilienței emoționale.
• Dezvoltarea strategiilor de adaptare: Terapia îți poate oferi instrumente pentru a face față anxietății, stresului și perfecționismului. Instrumentele sănătoase de adaptare pot slăbi influența sindromului impostorului asupra vieții tale.
• Stabilirea unor obiective realiste: Un psiholog te poate ajuta să stabilești obiective realizabile, aliniate cu valorile și abilitățile tale, în loc să fie bazate pe standarde nerealiste de perfecțiune. Acest lucru ajută la crearea unui sentiment de realizare ancorat în realitate, nu în validarea externă.

De ce să nu trăiești cu sindromul impostorului

Sindromul impostorului nu este o „trăsătură de caracter” cu care trebuie să te obișnuiești. Chiar dacă pentru fiecare dintre noi, teama poate să fie în proporții diferite, o stare de îndoială frecventă de sine îți va sabota cariera, relațiile și chiar calitatea vieții. Un psiholog nu îți va spune ce să simți, dar te va ajuta să descoperi cine ești cu adevărat, dincolo de vocea critică interioară. Primul pas poate părea mic, dar efectele sale se resimt în fiecare aspect al vieții tale.